iarba Fiarelor
Muzică ritualică de fuziune
Trupa iarba Fiarelor s-a lansat în 2018, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi. În paralel cu apariţiile live, iarba Fiarelor a înregistrat primul album de studio - Desculţ, material care a fost lansat în iunie 2020.
Pentru că surprinde ritualurile de datină din calendarul păgânesc. Repertoriul iarba Fiarelor cuprinde cântece și jocuri călușărești, în pas de dansuri tribale ale cavalerilor/călăreţilor reprezentând centauri, mantre și ritualuri de Sânziene - noaptea magică a solstiţiului de vară când înflorește iarba fiarelor -, balade haiducești, cântări feciorești, hore solare, doine de stâmpărare, cântece de dor, de-a lungu' ritualic, bocet (recviem), genuri distilate prin mitofolclorul etniilor.
